13 iunie 1990

 Oferte pentru tine la un clic distanta:

 

 La 13 iunie 1990 este începutul represiunii violente a ceea ce s-a numit „Fenomenul Piața Universității”.Inceputul celei de-a treia mineriade din anul 1990, cea mai sângeroasă dintre toate.

Imagini pentru 13 iunie 1990In perioada 13-15 iunie 1990 în București, când forțele de ordine, susținute de mineri, au intervenit în forță împotriva protestatarilor din Piața Universității și a populației civile. În jurul orei 9, mai multe grupuri de muncitori de la IMGB au sosit în Piaţa Universităţii scandând lozincile:

IMGB face ordine!” şi “Moarte intelectualilor!”, “Noi muncim, nu gândim!”.

La televiziune se citeşte un comunicat al preşedintelui Ion Iliescu, în care se afirmă „Chemăm toate forţele conştiente şi responsabile să se adune în jurul clădirii guvernului şi televiziunii pentru a curma încercările de forţă ale acestor grupuri extremiste, pentru a apăra democraţia atât de greu cucerită”. În seara zilei, trei garnituri de tren pline cu mineri au plecat din Petroşani spre Bucureşti iar un alt tren a plecat a doua zi din gara Motru spre Bucureşti. Ajunşi în Gara de Nord la ora 4 dimineata, minerii conduşi de Miron Cozma au fost preluaţi de angajaţi ai SRI şi a altor servicii secrete şi au fost orientaţi spre punctele nevralgice ale Capitalei. Un grup foarte mare a ocupat Piaţa Universităţii, unde au pretins că refac rondurile de flori distruse de corturile manifestanţilor, pe platoul din faţa Teatrului Naţional.

Imediat au pătruns în incinta Facultăţii de Geologie, unde au ocupat balconul, simbolul libertăţii

Imagine similară

de opinie şi au devastat o colecţie unică în Europa de flori de mină şi zăcăminte geologice ca şi sediul Ligii Studenţilor.

O soartă asemănătoare au avut şi Facultatea de Litere şi cea de Matematică, dar şi Institutul de Arhitectură Ion Mincu. Numeroşi profesori au fost bătuţi, între ei se numără şi profesorii de lingvistică Grigore Brâncuş şi Petru Creţia, acesta fiind agresat de indivizi care se aflau în posesia fotografiei sale.

În zonă, minerii au mai devastat sediile PNŢCD şi ale PNL, unde au pretins că au descoperit valută falsă şi arme şi de unde au furat tot ce se putea fura, inclusiv o staţie radio şi aparate de birotică. Liderul studenţilor, Marian Munteanu, a fost bătut şi aruncat apoi în fântâna de la Universitate, dar a scăpat ca prin miracol. Alţi lideri au avut o soartă asemănătoare. Toţi intelectualii, persoanele cu barbă, cei îmbrăcaţi cu haine fistichii au fost bătuti, arestaţi, urcaţi în dubele Poliţiei şi interogaţi la o unitate militară https://www.youtube.com/watch?v=lTCamWpGgnkdin Măgurele.

1.000 de persoane arestate, sute de răniţi şi opt morţi, dintre care patru prin împuşcare.

Asociaţiile victimelor mineriadelor susţin însă că numărul morţilor a fost mult mai mare. Bilanţul neoficial al evenimentelor vorbeşte despre 188 de morţi, deşi în mod oficial au fost înregistrate doar 8 decese.

Articol editat cu sprijinul magazinului MAGROT.RO  pe care va invit sa al accesati aici

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.